Ca barbatii uita zilele de nastere, e lucru stiut, dar atunci cand cel care uita e propriul tata, lucrurile devin ceva ma triste. Ieri, cand mi-a mai crescut o petala, am vorbit cu tata de doua ori, fara ca el sa-si aduca aminte ceva... Nu i-am amintit, dar nici nu mi-a placut.

Noroc de iubit si de prieteni dragi, care mi-au facut o seara frumoasa.

Palmieri pe strada

Papagali in libertate

Tramvai SF, cu camera in loc de oglinda retrovizoare, comod, silentios si ne-zgaltaitor

Banda de biciclete, care chiar se respecta

Loc de parcare pentru scutere

Multe scutere si biciclete

O singura masina parcata aiurea in trei zile

Oameni care canta pe strada si nimeni nu se uita ciudat la ei

Ratze prietenoase, chiar tupeiste, care isi baga capul sub haina ta ca sa caute de mancare

Metrou foarte bine marcat

Incaltaminte deschisa la culoare, care dupa o zi de plimbare ramane la aceeasi culoare pe care o avea dimineata

Oameni care danseaza in piata publica

Oameni binevoitori, care se ofera sa te ajute cand te vad ca te uiti lung pe o harta, sau care iti atrag atentia ca iti aprinzi filtrul de la tigara

Punkeri, adica "the real shit", cu infatisare de semi-boschetari, si care sunt dispusi sa-ti dea in gura doar pentru ca te-ai uitat prea lung la ei

Arta la tot pasul, uneori produsa din resturi (de ex, cutii goale de bere).

etc

Vineri seara. Avion Bucuresti - Barcelona, tren aeroport Barcelona - oras Barcelona, metrou. La metrou ne poticnim, ca n-avem marunti pentru automatul de cartele, asa ca iesim sa ne cumparam ceva si sa schimbam bani cu ocazia asta. trop-trop pe scari in sus, si primul lucru in care ni se opresc ochii la iesire a fost Casa Batllo, una din constructiile lui Gaudi. Am ramas fara aer, ne exclamam incantarea dezarticulat.... apoi am plecat in cautarea unui magazin deschis, cascand intre timp ochii la arhitectura splendida a bulevardului. Pe coltul unei cladiri in Piata Catalunya am gasit deschisa o gelaterie. Fericiti, cu inghetata in mana si maruntii in buzunar, n-am mai vizitat piata, ci am zbughit-o spre metrou. Iesim din metrou, facem 50 de metri si dau cu ochii de primul palmier pe care il vad pe strada, nu in gradina botanica, asa ca, evident, il iau in brate. Am reusit sa ajungem si la locul de cazare, unde Dan s-a deprimat, pentru ca era mai urat decat se astepta, dar a mai avut rabdare sa stea cu mine la 2 tigari in balcon, de unde macar se vedeau palmierii, dupa care amandoi am cazut rupti.

Sambata catre amaiza. Am reusit in final sa iesim din casa, scobindu-ne din lene si oboseala. O brosura turistica in mana, oprire la un magazin alimentar, pentru apa si diverse alte prostii, si o luam catre port. Multe yachturi, oameni veniti la plaja, atmosfera destinsa, facem poze. Dupa o plimbare pe promenada de langa plaja, ne afundam pe o straduta pe care scria ca duce catre centrul civic. Dam de un labirint de stradute inguste, cu balcoane pline de rufe colorate atarnate la uscat, si ne bucuram de priveliste. Vedem si o piatza, care nu are nimic de-a face cu pietele noastre, nimic din mizeria si tigania de la noi. Ajungem si la Santa Maria del Mar, o biserica gotica, incredibil de frumoasa, in care vedem si pregatirile pentru o nunta, dar nu avem rabdare sa stam sa vedem si nunta. Ne afundam din nou prin labirintul de stradute din cartierul gotic. La drept vorbind, labiritul nu e deloc labirint. cladirile sunt construite astfel incat sa formeze patrate, si strazile urmeaza aceasta structura, orientarea devenind foarte usoara. Vedem diverse magazine, cu preturi turistice, evident. Nu ne avantam la cumparaturi, pentru ca e clar ca zona comerciala a orasului e in alta parte. Ajungem la catedrala gotica, pe care nu o vedem, de fapt, pentru ca este infasurata intr-un material pictat astfel incat sa para ca vedem catedrala, care de fapt, este in reparatii. Dar, ne uitam fascinati in jur. Pe scarile din fata catedralei, o orchestra canta, iar in piata care este plina-ochi de oameni, se formeaza cercuri. Oamenii isi lasa gentile si hainele in mijlocul cercului, se prind de maini, si danseaza, un dans.... straniu, lent de parca participantii s-ar fi miscat prin gelatina, care are un ritm, dar ritmul dansului nu corespunde deloc cu ritmul muzicii. Si danseaza multi, si tineri, si batrani, si oameni de varsta mijlocie.... danseaza, o hora lina ca-n vis, si daca n-as fi fost acolo, as fi zis ca cineva a incurcat coloana sonora. De acolo plecam catre La Rambla, unde e un bazar uman din toate colturile lumii, turisti mai multi decat localnici, ajungem catre capatul dinspre mare al strazii, facem poza la statuia cuiva, cu rusine marturisesc ca nu stiu a cui, si trecem podul catre.... inca nu stim ce. Descoperim ca e o o zona de entertainment, mall in mare parte, dar, asa mall, ca cele de la noi se pot ascunde in fata lui. Si, dupa 11 ore de umblatura si cascat gura, nu ne mai simtitm bine, mai ales ca amandoi avem un inceput de insolatie, asa ca amandoi ne taram catre casa.

Duminica. Azi, zi Gaudi! Dupa oboseala enroma a zilei precedente, hotaram sa facem economie de picioare, si mergem cu metroul. Trei statii, schimbam, inca o statie si iesim, eu nu mai am rabdare, tremur deja toata pe scarile rulante catre exterior, ma intorc si incep sa tip: se vedeau turnurile fix in spatele gurii de metrou. Ne oprim, cascam gura, dam un tur, intram, 8 EUR, cam usturator la buzunar, dar merita. Fatada facuta de Gaudi, este lasatoare cu gura cascata, cealalta fatada, insa, cea pe unde se intra in biserica de fapt, e liniara, chiar si in ce priveste statuile, si complet ne-impresionanata. Am tras putin de Dan sa-l conving sa intre si el cu mine in Sagrada Familia si pana la urma a fost multumit ca a venit. In interior, multa schelarie, catia stalpi, grupuri de turisti. Si din nou fatada cea frumoasa.... apoi, la demisol muzeul. Acolo am reusit sa vedem un proiect complet al bisericii, iar din proiect reiese ca gaudi a reusit sa faca doar un mic fragment al constructiei. Eh, asta e. Ne-am revenit din incantare in parc, la o tigara, si am decis sa mergem la Perdera (daca bine imi aduc aminte cum o cheama), o alta constructie faimoasa a lui Gaudi. Si acolo intrarea era 8 EUR, dar acolo nu am mai avut ce sa ne hotaram daca intram sau nu, pentru ca tocmai se incheiase programul de vizitat. Mai pe seara, am mers sa vedem o cladire care n-am stiut in nici un moment cum se numeste. E un turn rotund si inalt de sticla, si luminat noaptea in albastru si rosu puternic.

Luni. Ne indreptam catre parc, si a oprit un tarmvai langa noi. Il luam? Da. decizie de 2 secunde. Ne-a dus catre zona comerciala, unde erau vreo 5 malluri unul langa elalaltm si spre zona industriala a orasului, unde mirosea urat, incepea sa arate creepy. Ne-am intors. Am vizitat parcul, si am decis sa ne intoarcem in punctul 0 al calatoriei noastre, Paita Catalunya si casa Batllo. Am facut poze si acolo, ne-am intors inapoi la locul de cazare si ne-am luat bagajele, ne-am oprit in drum sa mancam si ne-am indreptat catre aeroport. Avion, acasa.

Azi ma simt de parca nu m-am trezit cu totul din vis.

Putin ametita de calatoria de 8 ore, coborasem din tren in soarele cald al Clujului si, ascultand de unele imbolduri fiziologice, am hotarat sa iau un taxi spre casa.

-Liber?

-Sigur!

Taximetristul era un pusti blond, cret si dragutel, foarte vorbaret si cu aere de cool, sustinute de marimea ochelarilor negri de soare, ultima moda, desigur, de pe fatza sa. Dupa o peroratie despre cum se produce inghesuiala in trafic, s-a apucat sa ma intrebe diverse. Dupa un an si ceva de Bucuresti, accentul lui pronuntat ardelenesc mi se ascutea in timpane.

-De unde vii?

-Din Bucuresti.

-No, io am facut armata acolo, am sta vreo 7 luni, da nu mi-o placut!...

-A, eu n-am probleme.

- [teori edespre cum sunt nashpa oamenii la capitala] Si cu taximetria cum e? Cum sunt tarifele?

-Depinde, la Bucuresti tarifele variaza, nu-i ca aici, unde toata lumea are tarif la fel. La Bucuresti gasesti tarife intre 1,6 lei pe km si 1, 8; si la firmele de lux, mai mult

-Serios?

Se uita la mine cu ochii mari si nu-i venea a crede ca se poate ca lucrurile sa stea si altfel decat cum stie el.

-Si tu cum ai ajuns la Bucuresti? Te-ai maritat?

-Nu, am plecat pentru un job. A fost aproape intamplator.

-Ahaa...

Parea foarte nemultumit de decizia mea. Am mai facut, cand unul , cand altul, o serie de considerente despre bucuresteni si viata la Culj versus viata la Bucuresti, dupa care ma intreaba daca nu ma intorc.

-Pai eu de unde sa stiu? Lumea-i mare. Bucurestiul e doar un pas, cine stie, poate plec si mai departe.

-Hai serios, vrei sa ramai la Bucuresti pentru totdeauna? Nu te mai intorci?

-Cine stie, poate ma marit la Bucuresti, i-am zis, cu gandul la intrebarea lui de mai devreme.

-No, hai tu numa inapoi, ca te cer eu in casatorie!

[ sigur, era visul vietii mele sa ma marit cu un taximetrist!]